Linux: Montarea unităților și a dispozitivelor (#13)

Bine ați revenit, dragii mei greenhorn hackers!

Unul dintre acele domenii ale Linuxului ce utilizatorii Windows le întâmpină cu o oarecare dificultate sunt reprezentate de conceptul de ,,montare” a dispozitivelor și a unităților. În Windows, aceste dispozitive sunt ,,montate” automat fără efort și cunoștințe. Ei bine, poate un pic de cunoștințe. Majoritatea utilizatorilor Windows știu să demonteze unitatea flash înainte de a o elimina, dar de obicei se gândesc la asta ca la ,,ejectarea” ei. Comanda mount se regăsește încă din zilele preistorice ale calculatoarelor (anii 1970) când operatorii de calculatoare au montat fizic unități de bandă unui calculator de dimensiuni gigantice. Aceste unități de bandă erau mediul de stocare ales (deoarece hard-discurile nu au fost încă inventate) și operatorul a trebuit să spună mașinii că au montat banda înainte ca aceasta să poată fi citită.



În general, Windows montează automat dispozitivele cu ajutorul serviciului PnP, astfel încât utilizatorii nu trebuie să se gândească la montare. Fiecărei unități îi este atribuită după aceea un punct de montare, identificat printr-o literă, cum ar fi C :, D :, E :, etc.

În distribuțiile mai recente de Linux, auto-mount-ul este adesea activat, de asemenea, dar un administrator Linux cu adevărat capabil trebuie să înțeleagă comanda mount și procesul de montare, deoarece într-o zi va trebui să monteze un dispozitiv sau unitate care nu se montează automat. Acest lucru este valabil pentru sysadmin-ul obișnuit și este valabil mai ales pentru investigatorul criminalistic digital cât și pentru hacker, ori de câte ori dispozitivele nu vor fi montate automat.

Pasul 1: Structura fișierului

Amintiți-vă, Linux are o singură structură arborescentă pentru sistemul său de fișiere (spre deosebire de Windows), cu o rădăcină pentru fiecare unitate și dispozitiv. Asta înseamnă că toate unitățile și dispozitivele fac parte dintr-un singur arbore al sistemului de fișiere cu ,,/” în partea de sus. Orice alte unități trebuie să fie ,,montate” pe acest arbore. Putem face acest lucru cu comanda mount.

Atunci când montăm un dispozitiv, îl montăm într-un director ce face parte din arbore. Putem monta un dispozitiv în ORICE director, dar atunci când facem acest lucru, acel director pe care montăm dispozitivul nostru este “acoperit” și nu este disponibil pentru noi. Asta înseamnă că nu putem accesa niciunul dintre fișierele din acel director. Ceea ce nu este bine, din punctul meu de vedere. De aceea avem directoare speciale pentru dispozitive de montare. Acestea vor varia în funcție de distribuția Linuxului, dar, în general, acestea sunt / mnt și / media.


Pasul 2: Comanda mount

Să aruncăm o privire la comanda de montare. Introducem:

  • mount -h

Aceasta afișează ecranul de ajutor.

Am evidențiat partea esențială a sintaxei comenzii. Practic, este:

  • mount -t filesystemtype location

Această comandă va ,,monta” un sistem de fișiere de tip (-t) în locația specificată. De exemplu, am putea monta cdrom-ul în directorul media tastând:

  • mount -t /dev/cdrom /media

Aceasta va monta dispozitivul cdrom din directorul / media pe arborele sistemului de fișiere.



De asemenea, avem numeroase opțiuni pe care le putem folosi la montarea unui dispozitiv, ce include:

  • rw – mount read/write
  • ro – mount read only
  • user – permite oricărui utilizator să monteze
  • auto/noauto – sistemul de fișiere se va monta sau NU automat
  • exec/noexec – permite sau previne executarea binarelor pe dispozitivul montat

Ca întotdeauna, puteți verifica pagina man pentru mount, dacă doriți să aflați toate opțiunile:

  • man mount

Pasul 3: Configurare automount cu Fstab

Fstab vine de la ,,File system table”. Este un fișier de configurare al sistemului în Linux. Comanda mount citește fstab pentru a determina ce opțiuni să utilizeze la montarea unui sistem de fișiere. În acest fel, acesta definește automat opțiunile atunci când montează dispozitivul. Pur și simplu citește intrarea în tabelul fstab pentru acel dispozitiv și aplică acele opțiuni definite acolo.

După cum putem vedea din captura de ecran de mai sus, am afișat pur și simplu conținutul fstab cu comanda cat.

  • cat fstab

Tabelul fstab este compus din șase coloane. Acestea sunt:

  1. Device – UUIDul
  2. Mount point – directorul unde dorim să atașăm dispozitivul
  3. Type – sistemul de fișiere precum ext2, ext3, swap, ISO9660, etc.
  4. Options – opțiunile rw (read/write), auto, nouser, async, suid, etc
  5. Dump – ne arată cât de des să facem backup dispozitivului
  6. Pass – specifică parola când fsck trebuie să verifice sistemul de fișiere

Pasul 4: Unmount

Când dorim să dezactivăm o unitate sau un dispozitiv, comanda pe care o folosim este umount




Pentru a dezactiva dispozitivul nostru cdrom pe care l-am montat mai sus, tastăm:

  • umount /dev/cdrom

Nu putem dezactiva o unitate sau un dispozitiv ce este utilizat în prezent de sistem.

 

Continuați să reveniți pe Blackweb, dragii mei greenhorn hackers, pentru mai multe tutoriale despre hacking și despre elementele de bază ale Linux-ului, ce ar fi bine să le cunoașteți, în drumul vostru de a deveni niște hackeri talentați.

Până data viitoare, să ne citim cu bine! 🙂



0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments