Linux: Elemente de bază (#1)

Un amic m-a întrebat ce sistem de operare este cel mai bun pentru hacking. Ca să răspund la acea întrebare, aș spune că orice hacker expert utilizează Linux sau Unix. Chiar dacă unele hack-uri se pot face și cu Windows sau Mac OS, majoritatea aplicațiilor pentru hacking sunt dezvoltate în Linux.

Bineînțeles, mai există și excepții precum Cain and Abel, Havij, Zenmap și Metasploit, ce au fost inițial dezvoltate sau portate pentru Windows.

Când aceste aplicații Linux sunt dezvoltate în Linux și apoi portate pentru Windows, își pierd deseori din capacități. Pe deasupra, sunt anumite capacități construite în Linux ce pur și simplu nu sunt disponibile pentru Windows. De aceea majoritatea aplicațiilor destinate penetrării sistemelor informatice sunt dezvoltate doar în Linux.

În concluzie, un adevărat hacker, stăpânește abilități de invidiat în Linux, utilizând o distribuție precum BackTrack sau Kali.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu Linux, voi dedica o serie de postări pe acest blog, punând accent pe abilitățile necesare pentru hacking. Cu alte cuvinte, haideți să deschidem BackTrack sau Kali Linux și să vedem câteva lucruri și să învățăm noi comenzi folositoare linux. Eu o să folosesc Kali pentru acest tutorial.

Pasul 1: Deschidem Linux

Eu folosesc Kali în momentul de față.

O să avem un screen asemănător cu acesta:

Pasul 2: Deschidem terminalul

Dacă doriți să deveniți experți al sistemului de operare Linux, trebuie să stăpâniți terminalul. Multe lucruri pot fi făcute acum în majoritatea distribuțiilor Linux doar printr-un singur click, precum în Windows sau MacOS, însă un hacker competent trebuie să știe cum să utilizeze terminalul și să ruleze cele mai multe aplicații de hacking.

Așadar, o să deschid un terminal, dând click pe iconița a doua din bara din stânga. Se va afișa un screen asemănător acestuia:

Dacă ați folosit Command Prompt în Windows veți observa că terminalul Linux este asemănător, dar mult, mult mai puternic. Spre deosebire de Command Prompt din Windows, puteți face ORICE în Linux doar din acel terminal și puteți controla tot ceea ce faceți, mult mai precis față de Windows. Este important să rețineți că spre deosebire de Windows, Linux este case-sensitive. Asta înseamnă că “Desktop” este diferit de “desktop”, care la rândul lui este diferit de “DeskTop”. Cei care sunt noi în utilizarea Linuxului pot avea o durere de cap din cauza aceasta, așa că încercați să rețineți acest lucru.

Pasul 3: Examinăm structura directoarelor

Mulți începători în utilizarea Linux sunt derutați de structura sistemului de fișiere. Spre deosebire de Windows, sistemul de fișiere Linux nu este legat de un drive fizic, precum Windows. Așadar nu avem c:\ la începutul sistemului de fișiere în Linux, ci mai degrabă /.

Slash-ul înainte (/) reprezintă ,,root” (sursa, rădăcina sistemului de fișiere). Toate celelalte directoare (dosare) sunt dedesubtul acestui director, precum folderele și sub-folderele sunt dedesubtul drive-ului c:\.

Pentru a ne face o imagine de anamblu a sistemului de fișiere Linux, haideți să aruncăm o privire la această diagramă:

Este important să avem cunoștințe de bază cu privire la această structură, deoarece de multe ori va trebui să navigăm prin ea, direct de la terminal, fără să utilizăm un instrument grafic precum Windows Explorer.

Câteva lucruri de notat, cu privire la reprezentația grafică:

Directorul /bin este locația în care sunt stocate binarele. Acestea sunt programele care fac sistemul de operare Linux să funcționeze.
Directorul /etc este destinat fișierelor de configurare. În Linux, aproape orice este configurat printr-un fișier text, stocat în /etc.
Directorul /dev ține toate fișierele sistemului, asemănător folderului drivers, din Windows.
Directorul /var este de obicei folderul unde se țin fișierele tip log, sau alte tipuri de fișiere.

Pasul 4: Utilizarea comenzii pwd

Când deschidem un terminal în BackTrack, directorul implicit în care ne aflăm este directorul “home”. Așa cum puteți vedea din graficul de mai sus, se află cu un nivel “sub” root. Putem confirma locația directorului în care ne aflăm, cu această comandă:

pwd

pwd vine de la “present working directory” și așa cum puteți vedea, îmi arată “/root”, ceea ce înseamnă că mă aflu în directorul utilizatorilor root (a nu se confunda cu directorul “root” din “creștetul copacului”. Acesta este directorul utilizatorilor root).

pwd este o comandă utilă, ce ne amintește oricând unde ne aflăm în sistemul de fișiere.

Pasul 5: Utilizarea comenzii cd

Putem schimba directorul în care lucrăm prin utilizarea comenzii cd (change directory). În acest caz, o să navighez mai sus, în structura directoarelor, doar apăsând:

cd ..

Comanda cd urmată de două puncte (..) spune “mută-mă cu un nivel mai sus în structura directoarelor.” Observați că directorul se schimbă atunci când dau din nou comanda pwd, spunându-mi că mă aflu în directorul root (/).

bt > pwd

Pasul 6: Utilizarea comenzii whoami

În ultima parte a primului meu tutorial dedicat Linuxului, vom folosi comanda whoami. Această comandă ne va arăta numele utilizatorului cu care suntem logați. Din moment ce sunt logat cu utilizatorul root, mă pot loga cu orice alt cont de utilizator, iar acel username va fi afișat aici.

whoami

Atât pentru început. În următarele tutoriale voi încerca să mă axez cât mai mult pe comenzile de bază în Linux, utile oricărui hacker aspirant. Dacă ți se par utile aceste postări, te poți abona la blogul meu, sau mă poți anunța printr-un comentariu. Bineînțeles, aștept sugestii din partea voastră, cu privire la ce tutoriale să mai scriu. 🙂