Bine ați (re)venit, dragii mei viitori hackeri!
Așa cum observați, am tot folosit termenul de “hacker”, iar pe unii acest cuvânt îi poate deruta. Nu vreau să se interpreteze că încurajez acțiunile ilegale pe internet, de aceea haideți să vedem ce înseamnă acest cuvânt, ce poate avea două sensuri:
- Cineva care este foarte bun în programare, rețele, securitate sau alte domenii legate de computere și adoră să își împărtășească toate cunoștințele cu alți oameni.
- Cineva care își folosește abilitățile, menționate mai sus, să obțină acces neautorizat în sistemele unor companii, ale guvernului sau ale altor rețele cu scopul de a cauza probleme.
Așadar, termenul “hacker” nu înseamnă neapărat ceva rău, însă mass-media a reușit să-i dea un înțeles negativ, atribuind termenul de “hacker” tuturor copilașilor care au învățat să schimbe extensia în .jpg a unui phpshell. 🙂
Am început această serie de tutoriale în Linux, deoarece am văzut pe grupurile de facebook mulți tineri pasionați de hacking. Un hacker, trebuie să stăpânească perfect aceste abilități în Linux, oricât de banale ar părea unele dintre ele la început.
Începătorii în Linux pot întâmpina anumite dificultăți în găsirea fișierelor și a programelor, datorită diferenței de structură a directoarelor, dacă e să comparăm Linuxul cu Mac OS sau Windows. Așa cum v-ați dat seama deja, acest tutorial îl dedic găsirii anumitor fișiere în Linux.
Pasul 1: Găsirea fișierelor într-un director (find)
Prima comandă pe care o voi folosi este find. Așa cum bănuiți, find este utilizată să găsim un anumit fișier într-un director. În mod implicit comanda este recursivă, ceea ce înseamnă că se va uita în toate sub-directoarele pentru a găsi fișierul pe care îl căutăm și va afișa o listă cu locația / locațiile în care se află fișierul. Spre exemplu, dacă mă uit după fișierul text arhitectul.eu, tastez următoarea comandă:
- find -name arhitectul.eu
Observați că este nevoie să spunem Linuxului că dorim să o căutăm după nume (-name), și apoi scriem numele fișierului pe care îl căutăm.
Ne va arăta întreaga adresă a fiecărui loc unde se găsește arhitectul.eu. Putem fi mult mai specifici și să cerem Linuxului să ne spună unde se găsește arhitectul.eu în directorul root. Putem face asta tastând:
- find /root -name arhitectul.eu
Acum, Linux ne va arăta doar adresele către fișierele ce se află în /root sau în sub-directoarele sale, precum /root/arhitectul.eu și altele.
Pasul 2: Găsirea binarelor în variabilele adresei (which)
Următoarea comandă de căutare la care ne vom uita este comanda which. Această comandă ne permite să ne uităm după binare în adresa variabilei. Acum o să încerc să traduc în română. 🙂
Binarele sunt fișierele echivalente fișierelor executabile din Windows. Acestea sunt fișierele care fac posibil ceva precum echo, ls, cd, mv, etc. Adresa variabilei este variabila care ține adresa directorului către binarele noastre. De obicei, binarele se află în directorul /bin (de la binaries) sau /sbin. Setarea adresei variabilei poate fi verificată prin comanda echo:
echo $PATH
Linux răspunde cu valoarea din variabila adresei noastre. Acestea sunt locațiile în care which va căuta binarele. Așadar, când tastăm:
- which ls
Va întoarce adresa binarei. Haideți să folosim which pentru a căuta o aplicație de data aceasta. O să caut aircrack-ng:
- which aircrack-ng
Pasul 3: Găsirea oricărui fișier în orice director (whereis)
Spre deosebire de which, whereis nu se limitează la găsirea binarelor din adresa noastră. Poate localiza fișiere în orice director, și pe deasupra, poate localiza filele manualului, sau paginile man. Așadar, când tastăm:
- whereis aircrack-ng
Pasul 4: Găsirea fișierelor utilizând baza de date (locate)
Comanda locate poate fi de asemenea folosită pentru găsirea fișierelor, mult mai rapid decât which sau whereis. Diferența este că locate folosește o bază de date a tuturor fișierelor în sistemul de fișiere, iar căutarea are loc mult mai rapid.
Dezavantajul comenzii locate este că fișierele noi nu vor fi găsite de această comandă, deoarece baza de date este actualizată zilnic, de obicei la miezul nopții când activitatea sistemului este mai puțin utilizată; actualizarea bazei de date poate forța puțin procesorul.
- locate aircrack-ng
În imaginea de mai sus se observă că locate ne arată adresa de fiecare dată când întâlnește orice fișier care conține aircrack-ng, binar sau nu.
Sper că acest tutorial să vă ajute să găsiți ceea ce aveți nevoie în Linux. Asigurați-vă că ați citit celelalte ghiduri (1, 2 și 3), iar dacă aveți întrebări, lăsați-le printr-un comentariu.
În următorul tutorial al acestei serii vom învăța cum să instalăm noi programe.