Bine ați revenit, dragii mei greenhorn hackers!
Gestionarea hard disk-urilor în Linux este esențială pentru înțelegerea sistemului nostru și pentru funcționarea acestuia, precum și pentru înțelegerea sistemului pe care îl exploatăm sau efectuăm o analiză criminalistică. Linux are numeroase comenzi care ne pot furniza informații, control deplin, cât și gestionarea hard disk-urilor, iar în acest tutorial vom examina un număr dintre cele mai importante.
Denumirile hard disk-urilor în Linux
Spre deosebire de unitatea C: din Windows, Linux nu are o unitate fizică. În schimb, are un ,,/” (slash) în partea superioară (rădăcină) a sistemului său de fișiere. Apoi, montează drive-uri fizice la acest sistem de fișiere, fie la /mnt sau /media.
Linux utilizează o etichetă logică pentru unitățile care sunt apoi montate pe sistemul de fișiere. Aceste etichete logice vor varia în funcție de momentul și locul în care sunt montate. Asta înseamnă că același hard disk ar putea avea etichete diferite la momente diferite.
În general, sistemul de etichetare a unităților începe cu:
- hda
- hdb
- hdc
- etc.
Literele ,,hd” reprezintă hard disk-ul, iar următoarea literă este ordinea cu care sunt montate. Cu noile hard disk-uri (SATA), Linux le desemnează cu:
- sda
- sdb
- sdc
- etc. Litera “s” vine de la unitățile SCSI. Partițiile din acele unități sunt apoi desemnate cu numere după literele de tipul sda1, sda2, sda3 etc.
Pasul 1: df
Printre comenzile de bază din Linux este comanda df. Atunci când o tastăm, ne va furniza informații de bază despre orice hard disk sau unități montate, cum ar fi unitățile CD, DVD sau flash. Aceasta este, de obicei folosită pentru a vedea rapid spațiul disponibil pe unitățile noastre; “df” vine de la disk free.
kali > df
Reținem că discul meu virtual pe acest sistem a fost desemnat sda1.
- sd = SATA drive
- a = primul hard disk
- 1 = prima partiție a acelui hard disk
Pasul 2: fdisk
Comanda fdisk este folosită pentru a determina partițiile de pe disc. Dacă vom folosi comutatorul -l, vom lista toate partițiile din toate unitățile.
kali > fdisk -l
După cum putem vedea în captura de ecran de mai sus, se listează sda1, sda2 și sda5. Acesta este discul virtual de pe mașina mea virtuală, unde am instalat Kali Linux.
Pasul 3: lsblk
În Linux, dispozitivele sunt clasificate fie ca dispozitive bloc sau dispozitive de caractere. Dispozitivele de caractere sunt dispozitivele precum tastaturi și imprimante. Aparatele bloc sunt hard disk-urile, dispozitivele DVD și driverele flash, printre altele.
Avem o comandă, lsblk (list block), care va lista câteva informații de bază despre fiecare dintre dispozitivele bloc. De asemenea, va afișa dispozitivele într-un fel de arbore, arătând fiecare dispozitiv cu ramuri ale partițiilor sale. Un exemplu ar fi sda cu ramurile sda1, sda2 și sda5.
kali > lsblk
Observăm sr0 (unitate DVD) și dacă este cazul fd0 (unitate floppy). Informațiile suplimentare incluse aici sunt punctul de montare al unității. Reținem că ambele dispozitive USB externe sunt montate la /media/root.
Pasul 4: Parted
Comanda parted este capabilă să ne afișeze partițiile și să le editeze. Putem începe printr-o simplă tastare:
kali > parted
Când facem acest lucru, ni se returnează un prompt interactiv ce începe cu parted. Din această solicitare, putem oferi opțiuni și informații suplimentare partițiilot. De exemplu, dacă vrem să vedem toate partițiile precum mai sus, putem scrie:
(parted) print
Dacă dorim să vedem informațiile specifice dintr-o singură partiție, putem folosi select urmat de partiție:
parted select /dev/sda
Pentru a elimina o partiție, tastăm pur și simplu comanda rmpart urmată de numărul partiției:
(parted) rmpart 5
Putem folosi parted pentru a crea și edita partiții, dar nu recomand lucrul acesta pentru începători – fără cunoștințe și experiență, se pot provoca mai multe lucruri rele decât lucruri bune.
În cele din urmă, pentru a părăsi modul interactiv, tastăm:
(parted) quit
Pasul 5: hdparm
hdparm este un utilitar puternic care ne permite să modificăm și să edităm parametrii unității hard disk. Acest lucru poate fi util pentru criminaliști, dar poate fi foarte periculos fără suficiente cunoștințe.
După cum putem vedea din pagina de ajutor de mai sus, hdparm este capabil să modifice și să editeze aproape orice parametru al unității hard disk.
Pentru a deveni un hacker profesionist, trebuie să fii competent în Linux. Sper că această serie va continua să vă dezvolte abilitățile Linux, ajutându-vă astfel să vă atingeți scopurile.
Continuați să reveniți pe Blackweb, dragii mei greenhorn hackers, pentru mai multe tutoriale despre hacking și despre elementele de bază ale Linux-ului, ce ar fi bine să le cunoașteți, în drumul vostru de a deveni niște hackeri talentați.
Până data viitoare, să ne citim cu bine! 🙂
